Regruparea de iarna - Bucegi, Mălăieşti

A fost şi prima regrupare de iarnă a ACB. Au trecut deja două săptămâni de la ieşirea din Bucegi si reîntâlnirea cu cabana Mălăieşti, asta întâmplându-se pe 11-12 decembrie, însă acum deschizând din nou sertarul cu amintiri, mă gândesc cu aceeaşi nostalgie la locul care a creat o parte din amintirile mele plăcute.

Mălăieşti… munte, stâncă, măreţie, linişte, seninătate, o zi şi o noapte de vară, un cort, două suflete, aceleaşi trăiri… două destine care s-au întâlnit pentru câteva clipe, dar care mai apoi s-au despărţit pentru a-şi urma fiecare drumul său, preţuind şi căutând iubirea…


Filă de poveste

De data asta a fost iarnă adevărată, zăpadă, frig, ger. 
Am ajuns in Buşteni in jurul prânzului, unde am lăsat maşinile, de la cabana Gura Diham începând si urcuşul nostru. 

Traseul din prima zi nu a fost unul dificil, special ales pentru că mai erau cu noi şi tinerii Cosmin, Florin si Dennis, elevi de şcoală şi liceu care găsesc deja plăcere în drumeţiile pe munte, ceea ce pe noi, „veteranii” :) nu poate decât să ne bucure. 

Ne-am echipat cu toţii, Norocel dându-le copiilor colţarii să testeze pentru prima dată mersul cu colţarii, deşi nu era necesar prin zăpada proaspătă şi afânată.

De la Gura Diham (987m) poteca urcă prin pădure, liniştit si domol, printre sumedenie de pârâiaşe, până la cabana Diham, urmând marcajul triunghi albastru. În poiana de dinaintea drumului forestier ce ducea la cabană simţim frigul cum ne pătrunde prin haine şi ne opintim vântului care se porneşte ameninţător.


In poiana de dinaintea cabanei Diham

La cabana Diham (1.320m) poposim pentru un ceai cald si nişte alune de pădure prăjite, oferite cu generozitate de Tofănel, alune pe cât de gustoase pe atât de scumpe, probabil fiindcă au fost culese cu multă trudă de prin pădurile noastre sau de ce nu, importate de prin China. Că deh, dacă se poate importa usturoi, de ce nu şi alune de pădure :))



Pornim din nou la drum, spre cabana Mălăieşti, intrând în pădure pe marcaj cruce albastră, şi coborând până la confluenţa vâlcelului Dihamului cu Valea Glăjăriei (990m), urcând apoi in Poiana Mălăieşti Izvor (1.200m). Dar la un moment dat traseul bifurcându-se, noi am continuat spre stânga urcând pe bandă albastră, prin Valea Mălăieşti.

S-a lăsat şi întunericul încet-încet, pădurea era cufundată in linişte si pace, zăpada acoperind totul într-o pătură albă ce sclipea ca nişte cristale in lumina frontalelor.
Se lăsase gerul, ne învăluia frigul, mişcarea însă ne făcea sângele să circule si nu ne lăsa să îngheţăm.

Am ajuns toţi cu bine la cabana Mălăieşti (1.720m), unii mai osteniţi ca alţii, iar cabana era plină de oameni, spre surprinderea noastră, dar noi ne-am adăpostit in camera rezervată din timp.
Hotărârea mea fiind de a dormi la cort în zăpadă cu Leo, nu i-am invidiat deloc pe cei din cabană, care au avut de suflat bine până să încălzească aerul din cameră. Aveam să regret mai târziu doar proasta inspiraţie de a nu-mi fi luat izoprenul la mine in loc de saltea, pentru că salteaua avea să se dezumfle de tot pe timp de noapte, trezindu-mă adeseori din cauza frigului simţit stând efectiv pe zăpada îngheţată de sub foaia de cort.

Fiind extrem de frig, l-am lăsat pe Leo să termine de pus cortul în zăpada afânată care nu prindea cu nici un chip cuiele, şi eu am stat la palavre cu cei din cameră, tovarăşii de club din Iaşi aducând in discuţie subiecte si probleme existenţiale cu adevărat interesante si amuzante, nu-i aşa? :))
Făcându-mi curaj, am intrat apoi în cort şi în sacul de dormit pentru un „semi-bivuac” in zăpadă.

Dimineaţa, după nenumărate foieli si răsuciri, şi senzaţia că noaptea nu se mai sfârşeşte, am ieşit din cort si am fost răsplătită cu o privelişte senzaţională: valea Mălăieşti înconjurată de pereţii verticali de stâncă, copacii acoperiţi de zăpadă, hornurile abrupte ale Mălăieştilor in depărtare, of, Doamne, cât e de frumos…


Cabana Mălăieşti

Cabanierii ...

O parte din grupul ACB

Dis-de-dimineaţă, 4 dintre noi au urcat spre hornuri, spre prânz adunându-ne cu toţii pentru a porni pe traseul de întoarcere.

Am ales un alt traseu, puţin mai dificil dar mai palpitant, pe triunghi roşu, urmând o brână pe alocuri amenajată cu şufe.

Ajungem in Şaua Mălăieşti la un mic traverseu mai expus, depăşit cu bine pe un mic pod din lemn lipit de stâncă, trecem de piciorul Bucşoiului şi apoi coborâm pe la Prepeleac (1.750m).

Continuăm pe sub abruptul Bucşoiului (Drumul Take Ionescu) ce traversează mai multe vâlcele, trecem şi de Poiana Bucşoiului, continuând prin pădure până la intersecţia de trasee din poiana Pichetul Roşu si ajungem în final la cabana Poiana Izvoare, pe marcaj bandă roşie.



Vată de zahăr...

De acolo a urmat doar coborâre până la cabana Gura Diham, unde ne-am dezechipat şi ne-am îmbarcat în maşini pentru drumul înapoi spre Bacău pentru unii, spre Iaşi pentru alţii.



O parte din băieţi si cu Tofănelu' alunelu' in spate, cel care ne-a dat alunelelele...

Cam asta a fost „prima regrupare de iarnă” a câtorva membri ai Alpin Club Bacău. 

De fapt cred că, şi asta e mai important,  a fost doar o ieşire la munte, între prieteni, în natură, a fost una din experienţele care ne fac să apreciem şi să preţuim frumuseţea din jur, prietenia, viaţa…