Bucegi - Brâna aeriană

BRÂNA AERIANĂ… auzisem cu ceva timp în urmă aceste două cuvinte care m-au dus cu gândul la un traseu fantastic, mai ales după vizionarea unor fotografii făcute de alţii care puseseră piciorul pe-acolo, care au redat întocmai înălţimile ameţitoare ai pereţilor verticali ai Bucegilor şi a munţilor dimprejur.

Tot ce ştiam e că este un traseu nemarcat in masivul Bucegi, mai greu accesibil, destul de periculos şi nerecomandat celor cu frică de înălţimi.
Cam atât. In rest, nu cunoşteam intrarea, nu ştiam dacă era necesar echipament de escaladă şi de aceea am mai căutat câteva informaţii înainte de a mă hotărî să parcurg traseul.

Propunerea pentru această tură a venit de la alt coleg de „trupă” şi in ciuda vremii nefavorabile de dinaintea week-end-ului cu pricina şi a prognozei nu prea încurajatoare, am acceptat provocarea.

Dacă vremea avea să ţină cu noi şi să fie frumos, urma să mă închin (la propriu) in faţa Oanei Roua, „prezicătoarea” noastră, ceea ce am şi făcut la final de zi de duminică, mulţumită fiind de soarele, căldura si vizibilitatea cum nici n-am sperat să avem in cele două zile.

Oana Roua

Fiind un traseu de o zi, am plecat sâmbătă dimineaţa târziu din Bacău, cu 3 maşini, pentru că ne adunaserăm 10 oameni: Cornel, Alex „Norocel”, Horaţiu, Petrache, Ştefan, Monica, Gabi, Oana Montana (adică eu), Oana Roua si Mathis (un danez de 27 de ani, student in Bacău, care a vrut sa iasă cu noi fără să ştie ce-l aşteaptă săracul!), grup la care s-a adăugat şi Paul, un prieten de-al lui Cornel din Braşov.

Eu (Oana Montana)

In Buşteni sosiţi in jur de ora 16.00 ne-am echipat şi am urcat la refugiul Coştila in 1h si 45 de min, unde am înnoptat, beneficiind de condiţii de cazare de "prea multe stele" şi de un peisaj de poveste asupra Buşteni-ului iluminat şi culmilor muntoase la orizont.

De acolo, a doua zi dimineaţă la ora 9 am plecat in traseu, unii dintre noi echipaţi doar cu căşti sau hamuri, alţii fără nici una nici alta, deşi fuseserăm avertizaţi de pericolul căderilor de pietre.

O parte din "trupa" ACB

Aşadar, pornind de la refugiul Coştila si urcând câţiva metri pe o potecuţă destul de vizibilă, am făcut la un moment dat dreapta ieşind in Valea Gălbinele, pe care am început să urcăm pieptiş printre stânci şi bolovani, printre urme vizibile ale avalanşelor si topirii zăpezilor.

Am avut câteva mici săritori de trecut, in unele locuri a trebuit chiar să căţărăm câteva scurte pasaje mai expuse, dar reuşind să ne ferim de pietrele care se desprindeau şi se rostogoleau zgomotos pe lângă noi, am ajuns in Strunga Gălbinele care făcea oarecum trecerea in partea a doua a traseului.

Valea Gălbinele

ACB-işti pe Valea Gălbinele

De aici, urcând tot pe o potecă bătută, pe alocuri marcată cu momâi, am luat-o spre stânga si am intrat pe Brâul Mare al Coştilei.

Tot căscând gura şi admirând priveliştile din jur nici nu ne-am dat seama când am ajuns in Creasta Văii Albe, de unde practic trebuia să coborâm pe o muchie expusă până la intrarea pe Brâna Aeriană.

Aici însă am constatat că stăteam bine cu timpul, şi pentru că am zărit Crucea Caraimanului la o distanţă de mers rezonabilă, n-am vrut să ratăm acest obiectiv şi 7 dintre noi am urcat printr-un mic jgheab până pe platoul Bucegilor, am trecut pe sub releul Coştilei şi de acolo in mai puţin de o oră am fost la cruce.

Ne-am potolit foamea încălzindu-ne sub razele soarelui de septembrie, am mai aruncat o privire către abruptul Văii Jepilor si Brâul Caraimanului, apoi am făcut cale întoarsă spre obiectivul nostru principal, pentru că ne aştepta Norocel, alţi 3 coechipieri mai nerăbdători fiind deja jos înapoi la refugiu.



Pe creasta Văii Albe, cu Buşteni-ul "la picioare"

Crucea Eroilor de pe Caraiman

Coborând pe muchia expusă a Văii Albe, am ajuns intr-o mică şa care semăna practic cu o poartă de intrare pe Brâna Aeriană. De o parte era Valea si Brâul Coştilei, Creasta Coştila-Gălbinele, de cealaltă hăul impresionant al Văii Albe si Masivul Caraimanului, iar jos in vale staţiunea Buşteni, toate astea compunând un tablou pe care nu te mai saturi sa-l priveşti.

Ne-am asigurat cu carabinierele in lanţurile şi cablurile bătute in stâncă, ceea ce nu era absolut necesar dacă erai foarte atent să nu-ţi alunece piciorul, şi am pornit-o de-a lungul peretelui vertical cu o senzaţie probabil similară mersului pe sârmă la înălţime.

In cazul nostru insă peisajul a făcut marea diferenţă. Plăcerea şi încântarea noastră nu au durat foarte mult pentru că, contrar aşteptării, brâna nu este atât de lungă pe cat ne-am imaginat, ajungând mult prea repede la un ultim punct de belvedere şi la porţiunea de traseu unde începea coborârea spre refugiul Coştila.

Am pornit domol la vale printr-o pădurice de zadă, pe o pantă foarte înclinată care mie una mi-au solicitat dureros articulaţiile genunchilor.

Horaţiu mergând "pe sârmă" la inălţime



Pe brâna aeriană

La refugiu ne-am recuperat lucrurile lăsate şi pe la ora 7 seara eram jos inapoi in Buşteni, după o zi plină de efort, peisaje superbe, adrenalină, plăcere, iar acasă peste încă 4 ore, obosiţi şi somnoroşi.

Pe curând, munţilor cărunţilor! :)



Tu floare de colţ, minune sub bolţi...